Campaniile şi Promoţiile PRIMA

INFORMARE, în atenția pacienților PRIMA

info

 

Farmacia PRIMA situată în Craiova, Str. Tabaci Nr. 10, în proximitatea Spitalului Județean de Urgență pune la dispoziția pacienților un serviciu farmaceutic cu program de funcționare non-stop.

 

Din dorința de a răspunde prompt nevoilor pacienților noștri, uneori vitale, am decis – în urma nenumăratelor solicitări venite din partea acestora – ca această Farmacie să funcționeze permanent, având în vedere că niciuna din celelate unități farmaceutice de lângă acest spital nu oferă în prezent serviciu farmaceutic non-stop. Întrucât programul de noapte presupune costuri suplimentare de întreținere și funcționare a unității de lucru și un efort suplimentar depus de către farmacist, Farmacia PRIMA din Craiova, Str. Tabaci Nr. 10 își rezervă dreptul de a percepe pe timpul nopții un adaos comercial suplimentar de 10% din valoarea totală de plată a pacientului (raportat la bonul fiscal). Această taxă de noapte se aplică doar în această Farmacie, numai în intervalul orar 22:00 - 08:00.

 

Din dorința de a fi transparenți cu pacienții noștri și pentru a le oferi în continuare aceleași prețuri accesibile, am decis să evidențiem acest adaos-serviciu farmaceutic, separat pe bonul fiscal sub denumirea de „taxă noapte”, în loc să creștem indirect prețul fiecărui produs comercializat. Unele farmacii din România cu program non-stop practică două prețuri: unul pe timpul zilei (inițial) și altul mai mare (de noapte) pe parcursul gărzii. Menționăm că este un principiu economic de bază ca orice serviciu prestat care presupune costuri suplimentare să se regăsească în costul final al produselor. Faptul că în România Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează serviciile prestate de permanență (gărzi de noapte efectuate de către farmaciști), așa cum se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene, a fost încă unul din factorii pentru care am recurs la aplicarea acestei taxei de noapte în vederea bunei funcționări economico-financiare a acestei unități. Pentru transparență și o informare completă a pacienților, aceștia sunt însțiințați cu privire la aplicarea taxei de noapte conform Legii Nr. 12/1990 rep. și ale Codului Fiscal, pe site-ul www.farmaciaprima.ro și prin afișarea informării la loc vizibil în Farmacia PRIMA situată în Craiova, Str. Tabaci Nr. 10.

 

Ne dorim ca în continuare să rămânem PRIMA opțiune pentru sănătatea dvs.

Cu respect pentru pacient,

Conducerea PRIMA

GALERIE MEDIA
Albume Foto

REȚELE SOCIALE

Copyright © 2018 Farmacia PRIMA
Developed by FASTWEB Romania